Repercusiunile noilor temeiuri de recurs asupra împuternicirilor Curţii Supreme de Justiţie

Organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar este expresia suveranităţii statale, fiecare ţară având dreptul autonom să traseze conduita jurisdicţională, într-un cod demn de urmat atât de participanţii interesaţi nemijlocit în realizarea drepturilor subiective, cât şi de autoritatea învestită cu puterea de a tranşa un anumit diferend. Temeiurile de recurs reprezintă raţiunea promovării căii de atac şi delimitează câmpul procedural al cercetării legalităţii hotărârii, limitele în care judecătorii sunt obligaţi să se pronunţe în respectarea principiului disponibilităţii. Importanţa temeiurilor de recurs este subliniată perpetuu în literatura de specialitate, arătându-se că sistemului prin care legiuitorul a limitat cazurile de recurs, deşi perfectibil, i se recunoaşte meritul de a impune justiţiabililor şi instanţei o anumită disciplină care „trebuie să fie temelia oricărei proceduri”.