Zum Hauptinhalt springen

Icoana Judecata de Apoi imaginează a doua Venire a Lui Iisus Hristos pe pământ, după sfârșitul lumii. Toată lumea va fi chemată și judecată după faptele săvârșite. În cadrul tribunalului ceresc, se hotărăsc bucuria și fericirea veșniciei sau osânda. Icoana este realizată pe șase registre paralele: trei mandorle pe partea stângă, trei pe partea dreaptă. Dumnezeu-Tatăl este în ipostasul de Pantocrator în Slavă. Alături sunt Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul înaintemergătorul Domnului. Urmează Apostolii și cetele de îngeri. Tronul Hetimasiei - a Judecății de Apoi - păstrează Sfântul Duh, reprezentat prin porumbel, dar și prin culoarea verde. Cetele oamenilor drepți sunt conduse de Sfântul Apostol Pavel, iar cetele oamenilor păcătoși sunt conduse de Moise. Spațiile reprezentate în icoană sunt: Raiul, râul de foc, cetatea Ierusalimului. Elementul antro-zoomorf este prezent - Leviathanul. Este descrisă și învierea morților. Sunt cântărite pe taler faptele bune și fărădelegile, păcatele, greșelile. Se remarcă numărul mare de personaje, complexitatea tematicii iconografice abordate. Întreaga tematică iconografică este încadrată de construcții arhitectonice; Împărăția Cerurilor. Cromatica este armonioasă, specifică stilului lui Matei Țimforea, din Cârțișoara: albastru bleu-ciel; roșu-roz, ivoriu, bej, verde kaki, verde olive, brun-bronziu, orange, alb, negru. Inscripția din româno-chirilică se traduce Judecata de Apoi 1898.3Icoana este deteriorată. Vezi aparat complementar Muzeul ASTRA: Ada Maria Popa, martie 2020.Judecata de Apoi

1898În rânduiala bisericii, obiect de cult
1898
Online unknown
Verkleinertes Vorschaubild

Titel:

Verantwortlichkeitsangabe: 1898În rânduiala bisericii, obiect de cult
Autor/in / Beteiligte Person: Țimforea, Matei
Link:
Veröffentlichung: 1898
Medientyp: unknown
Sonstiges:
  • Nachgewiesen in: Europeana
  • Sprachen: Chinese, Romany

Klicken Sie ein Format an und speichern Sie dann die Daten oder geben Sie eine Empfänger-Adresse ein und lassen Sie sich per Email zusenden.

oder
oder

Wählen Sie das für Sie passende Zitationsformat und kopieren Sie es dann in die Zwischenablage, lassen es sich per Mail zusenden oder speichern es als PDF-Datei.

oder
oder

Bitte prüfen Sie, ob die Zitation formal korrekt ist, bevor Sie sie in einer Arbeit verwenden. Benutzen Sie gegebenenfalls den "Exportieren"-Dialog, wenn Sie ein Literaturverwaltungsprogramm verwenden und die Zitat-Angaben selbst formatieren wollen.

xs 0 - 576
sm 576 - 768
md 768 - 992
lg 992 - 1200
xl 1200 - 1366
xxl 1366 -